Ca unitate estică a Munţiilor Apuseni, Munţii Trascăului cu o lungime de cca 70 de km orientaţi nord-sud, la nord încep cu Cheile Turului pîna în Valea Ampoiului (Alba-Iulia), la sud. Zonele limitrofe sunt: Cîmpia Transilvaniei la est, Munţii Gilăului la nord-vest şi Munţii Metaliferi la sud-vest. Pîna ce în Munţii Bihorului şi în Munţii Pădurea Craiului cele mai însemnate obiective turistice sunt peşterile (Cetăţile Ponorului, Cetăţile Rădesei, Peştera Vîntului, Gheţarul de la Scarişoara, Abruptul Bedeleului, Peştera Huda lui Papară, Peştera de la Vadul Crişului), în Munţii Trascăului turiştii sunt atraşi de chei şi defilee (Cheile Turzii, Cheile Rîmeţului, Cheile Întregaldei, Defileul Arieşului). Prin partea de sud a munţiilor înţelegem zona sudică a Cheilor Rîmeţului. Cele mai atrăgătoare şi mai cunoscute obiective ale zonei sunt: Cheile Rîmeţului, Piatra Cetii, Cheile Întregalde, Piatra Craivei, Iezerul Ighiu în categoria peisagistică, iar din cele arhitecturale: Cetatea din Alba-Iulia, Cetatea din Aiud şi Mănăstirea Rîmeţ.
Relieful zonei este foarte variat, iar diferenţa de nivel depăşeşte 1100 m de la Cîmpia Mureşului la 230 m, pînă la cel mai înalt vîrf de 1369 m. Circa 70% din suprafaţă este ocupată de munţi cu o înălţime între 800 – 1300 m, brăzdată de văi adînci sau de chei. Cea mai mare lăţime a crestelor se află în dreptul platourilor carstice: Ciumerna, Muntele Cetii, cu o mulţime de coline şi chiar cîteva uvale (depresiuni) mai mici. Culmile sau versanţii în unele locuri sunt împăduriţi cu turnuri şi creste calcaroase. Cea mai mare diferenţă de nivel se află în dreptul Văii Feneşului,unde,pe o distanţă mai mică de 2 km, ajunge la 800 m. Relieful actual este rezultatul unui proces foarte indelungat (sute de milioane de ani): mişcări tectonice, erupţii vulcanice, sedimentări marine.
Alcătuirea geologică prezintă de asemenea o asemănare în timp. Pe un fond de şisturi cristaline şi roci abrazive(bazalt) s-au depus roci sedimentare relativ mai noi, cum sunt calcare, gresii, sau conglomertate, dintre care în zona noastră domină calcarele, cărora se datorează aspectuoasele chei şi formaţiuni stîncoase ca Piatra Cetii, ce domină partea sudică a masivului şi se vede de la distanţe mari şi de pe şosele. Prezenţa acestor roci sedimentare divulgă faptul, că şi acest teritoriu al Transilvaniei cîndva a fost acoperit de mări, cînd cu ape calde, cînd cu ape mai reci. Aceste diferite straturi de roci au fost între timp ondulate de mişcarile tectonice şi ulterior finisate de eroziuni, în primul rînd de pîraie.
Clima ţinutului este continentală, influenţată foarte mult, în primul rînd de altitudine, şi apoi de expunerea versanţilor. Aceasta influenţă este foarte semnificativă în valorile temperaturilor medii anuale, care în piemontul Trascăului dealurile viticole spre Valea Mureşului are valoarea de +8ºC, iar în zona vestică, cu înalţimi de peste 1000-2000 m, este numai de +4ºC. În unele depresiuni s-au inregistrat valori extreme, ca de exemplu la Lacul Ighiu (Iezerul), unde a fost inregistrat şi -32ºC (în ianuarie), dar şi +38ºC (în iulie 1968). Precipitaţiile atmosferice variază deasemenea cu altitudinea şi scad treptat spre periferia masivului. Astfel, pe culmile înalte valorile anuale ating chiar 1000 mm, iar la marginea estică, la altitudini joase (sub 500 m) scad chiar sub 650 mm. Pe versanţii estici care sunt la extremitatea Munţiilor Apuseni se simte şi influenţa vîntului foehnal (care are un efect de uscare).
Vegetaţia masivului prezintă o mare varietate dată de diferenţele de altitudine(etajare pe verticală), de expoziţia versanţilor, de natura solului(a rocii). La poalele munţiilor, mai ales pe versanţii sudici, în formă de petice apar păduri de gorun, ştejar, terenuri agricole sau fîneţe. Deasuprea acestora, şi mai ales pe versanţii nordici, se întind fagetele pure sau în amestec cu carpen, frasin, ce urca pana pe culmi. La limita superioară apare bradul şi molidul, dar nu domină. Pe versanţii insoriţi, calcaroşi se găsesc pajişti calcifile şi xerofile. Dintre plantele ocrotite trebuie sa amintim floarea de colţ, ce se găseşte in zona Cheilor Întregalde, la o altitudine de numai 550 m, unde trăieşte in condiţii naturale la cea mai joasă altitudine din Europa. De asemenea, trebuie sa amintim, fiind tot ocrotite, poienile cu narcise de la Piatra Cetii şi de la Negrileşti. La poalele sud-estice ale munţiilor, pe versanţii însoriţi  ale dealurilor, langă cîmpia Mureşului, cultivarea viţei de vie are o tradiţie de peste 2000 de ani.
   Fauna zonei este cea obişnuită pentru pădurile de foiase. Se găsesc cerbi, căprioare, mistreţi, vulpi, iepuri şi mai rari lupi şi s-au mai văzut şi căteva pisici sălbatice. Dintre păsări amintim graurul, ciocănitoarea, privighetoarea, ghionoia sură, mierla, ciocîrlia de pădure, sturzul de vîsc, cucul. În Cheile Rîmeţului mai trăieşte şi acvila de munte.
Din fauna acvatică se pot aminti păstrăvul, mai ales în pîraiele Ighielul, Ampoiţa, Galda, Rîmeţul. Mai apare boişteanul şi zglăvoaca, iar în apele Ampoiului şi Galdei se găseşte lipanul şi moiaga.
Arii naturale protejate în zona sudică a Munţiilor Trascăului se pot enumera: Cheile Întregalde, Cheile Rîmeţului, Piatra Cetii, Calcarele de la Ampoiţa, Piatra Corbului, Iezeruş Ighiel, Punctul fosilifer Gîrbova de Sus, Poiana cu Narcise şi altele. Din păcate, ocrotirea acestor locuri, deosebit de importante din punct de vedere ştiinţific, nu sunt asigurate şi respectate.